
Impactul deșeurilor spațiale asupra Pământului și a echipamentelor de pe orbita acestuia
Deșeurile spațiale sunt obiecte artificiale aflate pe orbita Pământului, care nu mai sunt funcționale. Acestea pot fi sateliți scoși din uz, bucăți de rachete sau fragmente rezultate din ciocniri ori explozii. Deplasându-se cu viteze foarte mari, ele pot deveni periculoase pentru nave spațiale active, sateliți și astronauți. Gestionarea și monitorizarea acestor deșeuri este esențială pentru siguranța activităților în spațiu.
Descrierea proiectului de cercetare
Prezența deșeurilor spațiale reprezintă o provocare majoră pentru siguranța sateliților funcționali, a Stației Spațiale Internaționale (ISS) și a viitoarelor misiuni cu echipaj uman și nu numai. O coliziune, chiar și cu un obiect de doar câțiva centimetri, poate produce daune semnificative sau poate genera mii de noi fragmente, agravând problema. Astfel, fenomenul este unul de tip „cascadă”, în care coliziunile generează tot mai multe deșeuri, riscând să facă anumite orbite inutilizabile în viitor.
Pentru a preveni astfel de riscuri, agenții spațiale din întreaga lume, precum NASA și ESA, monitorizează constant poziția și traiectoria acestor obiecte. În același timp, sunt dezvoltate politici internaționale și tehnologii inovatoare pentru reducerea și eliminarea activă a deșeurilor spațiale. Conștientizarea acestui fenomen și găsirea de soluții eficiente sunt esențiale pentru a asigura un viitor sustenabil în explorarea spațiului.
Pe parcursul acestei școli, elevii vor învăța să folosească baze de date actuale pentru a analiza, vizualiza și interpreta informațiile despre deșeurile spațiale existente. Totodată, vor folosi unelte specializate pentru a extrage statistici relevante și a răspunde la întrebări precum: Cum a evoluat în timp cantitatea de deșeuri? Ce țări generează cele mai multe? Care sunt cele mai aglomerate zone orbitale?
De asemenea, elevii vor participa la o seară de observații astronomice împreună cu echipa de mentori.
Cuvinte cheie
Cerințe specifice pentru candidați
Curiozitatea și dorința de cunoaștere a universului și a fenomenelor fizice care se petrec în spațiul cosmic.
Eventualele cunoștințe și experiența anterioară în programare pot fi de ajutor, dar nu reprezintă o cerință obligatorie.
Mentori şi afilieri
-
Ana Caramete(ISS)Institutul de Științe Spațiale
-
Laurențiu Caramete(ISS)Institutul de Științe Spațiale
Locul de desfășurare
-
Laboratorul pentru Astrofizică, Cosmologie și Fizică TeoreticăInstitutul de Științe Spațiale
-
Laboratorul pentru Fizica Energiilor ÎnalteInstitutul de Științe Spațiale